Happy New Year! Gelukkig Nieuw Jaar! La Multi Ani!

Happy New Year! Gelukkig Nieuw Jaar! La Multi Ani!, originally uploaded by serni.

Să fie cu noroc și fericire!

Memorii de vacanţă

Impossible Project PX70 Color Shade film versus PX70 Color Shade Push!, originally uploaded by serni.

Fiindcă tot veni vorba de comparații mă gândeam să fac o listă cu lucrurile bune pe care le avem noi românii și pe care nu le folosim și prețuim la adevărata lor valoare:

1. Pădurile - dacă ați ști voi dragilor cum trag olandezii ăștia de fiecare copac pe care îl au, să îl îngrijească și să îl trateze dacă e bolnav, vi s-ar face rău, gândind apoi cum tăiem noi acum copacii (așa cum au făcut olandezii cu ceva zeci de ani în urmă și acum regretă fiindcă nu mai au aproape nici o bucată de pădure naturală, totul este replantat de oameni) ca și când ar fi în cantitate nelimitată.

2.Produsele naturale
Aici în Olanda, dar și în Anglia și Germania și restul țărilor europene cu mai multă glagorie, produsele așa numite "bio" sunt mult mai scumpe decât cele de la supermarket. Mai nou, în Anglia, că în Olanda sunt mai capsomani, au început oamenii să aibă aversiune pentru marile lanțuri de supermarket-uri care livrează aceleași produse fade, nesănătoase și pline de chimicale, și a început o mișcare de susținere și re-creere a market-urilor locale (pe vremuri, în fiecare orășel cât de cât mai răsărit era câte un brutar, un măcelar și un magazin de fructe și legume, dacă vă mai aduceți aminte).
Ei se dau acuma de ceasul morții să creeze ceea ce noi avem deja dar continuăm să distrugem - m-am îngrozit efectiv când am vizitat câteva dintre monstruoasele supermarket-uri românești (germane sau austriece de fapt, bănuiesc).

3.Specificul local
Frumusețea satelor vechi, costumele naționale, mâncarea gustoasă, felul prietenos de a fi al românilor. Le folosește careva? Nici vorbă, de parcă nu ar conta. România ar fi avut un viitor bun dacă investea în turism. Vezi Slovenia, că ei au fost mai deștepți (tot nu îmi iese din cap sloganul "We have LOVE in our name" pe care l-am văzut întâmplător pe unul din posturile olandeze unde se difuza un clip pentru promovarea Sloveniei ca destinație turistică - l-am văzut o dată și pe cel românesc dar nu mi-l mai amintesc, așa de prost a fost). România ca păstrătoare a tradițiilor vechi este o idee foarte bună să promovezi o țară pentru turism. Câți se duc să viziteze "blocurile de beton și supermarket-urile" dintr-o țară?

4. Aerul curat
Veniți aici dragilor, să trageți niște aer industrial în piept, ca să faceți diferența. Poți să te dai de ceasul morții aici în Olanda, că nu dai de aer cu miros de brad cum e în România în cel mai îndepărtat sat fără drum cu asfalt. O fi acolo latrina în curte dar aerul e proaspăt și sănătos. Mulți de aici ar da bani grei să poată veni în astfel de locații. Își bate careva capul să facă așa ceva? Nooo, numai ditamai așa numite "pensiuni", făcute cu bani de la Uniunea Europeană de vreun gigel care a plătit unde a trebuit și a construit o monstruozitate care acum stă goală (am dat de una din greșeală prin nordul Bucovinei și am plecat după două minute fiindcă cea care ne prezenta locul arăta ca o vrăjitoare iar la parter erau doi handralăi care beau bere la ora 10 dimineața fără să se sinchisească prea mult de oaspeți sau specificul local).

Asta scris repede, așa, într-o dimineață de duminică, rememorând ultima noastră vacanța în România.

Hai să trăiți și toate bune.

Casă la Văratec

casa la Varatec, originally uploaded by serni.

Ei și uite așa ne-am întors pe la cășile noastre după lungi călătorii de traversare de la vest la est și viță-vercea a Europei.

Am găsit România mai bine ca anul trecut, vorbind din punct de vedere economic.
Se contruiește peste tot iar când construcțiile răsar parcă peste noapte într-o țară e semn bun.

Doar oamenii i-am găsit mai stresați decât anul trecut.
Este efectul capitalismului, tovarăși, și nimic altceva!
Mi-aș dori să pot să îi fac să vadă asta pe toți cei pe care i-am întâlnit.
Mi-aș dori să văd românii bucurându-se din nou de viață fără să se îngrijoreze de situația economică, conducătorii tembeli, ziua de mâine și alte mii de lucruri asupra cărora, de fapt, nu au control.

Trăiesc acum într-o societate care cu ceva zeci de ani înainte a trecut deja prin acest proces și care a dezvoltat în timp metode de supraviețuire. Zic bine "supraviețuire" fiindcă dacă e să lași stresul să îți conducă viața nu mai ai mult de trăit sau ce rămâne din tine nu mai are o viață frumoasă.

Dar am credința că românii vor învăța și ei curând arta supraviețurii în condiții de stres. Că dacă e să ne gândim bine suntem maeștri în suferință și acceptare - vezi Miorița.

O metodă simplă să te deconectezi este să petreci mai mult timp cu tine însuți, cu adevăratul tău eu.
În condiții de stres această legătură se pierde fiindcă ajungi să te gândești mai mult la viitor - slujbă, copii, economie, cont la bancă etc - decât la prezent.
Această metodă simplă de de- sau mai bine zis re-conectare este să te oprești pentru câteva secunde, în diferite momente ale zilei, din ceea ce faci automat/de obicei și să te re-poziționezi în prezent: vezi cerul albastru și păsările zburând, auzi sunete de pe fundal, un râs de copil, simte vântul pe față și netezimea pielii, orice te face să îți spui: hei, eu exist acum, sunt viu acum și mă bucur de viață așa cum e ea.

Greens

Greens, originally uploaded by serni.

Greens

plouă, plouă, plouă, vreme de beție

Sunt nebăutoare de alcool altfel acum ar fi momentul potrivit să mă apuc de băut - ce mai vreme, fraților! Nu am mai pomenit așa un august de ploios și de întunecat de când mă știu.

Aproape că mă obișnuisem cu iernile umede și cu miros de molton și botoșei dar vara asta mai că mă face să visez la o casă pe malul Mării Mediterane (fiindcă cea Neagră din păcate e în România..).

Să fi fost luna asta 5 zile de toate cu soare? Zău că nu mai îmi amintesc. Tot ce văd e numai umezeală și ploi torențiale. Iaca de aia pleacă olandezii în august prin alte țări, de rămâne jumătate de Olandă goală în timpul verii..

Vântureli

minimalist Schier, originally uploaded by serni.

Tare e bine câteodată să îţi aeriseşti creierul..
Olandezii au o expresie pentru asta, cumva tradusă în româneşte este: să te vânturi! La propriu!
Locul meu preferat de vânturat este insula Schiermonnikoog, situată în nordul Olandei, în Marea Nordului.
Să te tot vânturi, fraţilor, şi după o zi petrecută pe largile plaje ale Mării Nordului, cu ceva noroc de vreme bună cum am avut noi astăzi, eşti un om nou! Creierul spălat şi pieptănat şi toate cacasmacasurile vieţii cotidiene împrăştiate de vânt peste mări şi zări. Un om nou, cum ziceam.
Am uitat să vă spun că plajele acestei insule sunt cele mai largi din Europa. Ai de mers kilometri buni până să ajungi la mare dar merită :-)
Iar bomboana de pe tort este că nu e aglomerat. Chiar şi în cele mai aglomerate zile, cînd vapoarele nu mai prididesc să transporte turiştii de pe ţărmul Olandei pe insulă, tot nu dai nas în nas cu mulţi oameni. Insula e destul de mare şi cu atâtea plaje largi este loc pentru toată lumea.
Cu creierul aerisit, vă doresc o zi bună.

JaNee

Asta e una din ciudățeniile olandezilor: JaNee, adicătelea, pe moldovinește, DaNu. Spus într-un cuvânt, ca să fie clar.

Mi-au trebuit ceva ani să pricep că e doar un alt fel de a spune Da sau Nu într-un mod politicos.
Dar poate să însemne și : Nu sunt sigur dacă e x sau y.
Sau chiar: sunt tolomac, dom'le, și nu știu ce să îți răspund.
Sau: lasă-mă în pace că nu am chef să vorbesc despre ce m-ai întrebat.

Mai zilele trecute priveam un interviu cu John de Mol (numit și Media Tycoon-ul Olandez, cel căruia i se datorează oribilul Big Brother, printre altele) și nu trec multe minute și aud din nou celebrul JaNee (în acest caz era varianta politică de a nu da un răspuns la o întrebare delicată) din gura mărețului taicun! Și nu numai o dată. Și eu care ziceam că doar oamenii de rând și fără prea multă educățiune sau glagorie folosesc expresia asta de 2 lei..

Au și ei olandezii, ca și noi românii, expresii care nu zic nimic. De fapt. Adică. Deci.

Schemă de alergare pentru supergrași

Întâi și întâi câteva precizări:

- în orice moment al alergării sau plimbării trebuie să fii apt să porți o conversație cât de cât coerentă - asta vrea să zică de fapt că nu trebuie să îți forțezi organismul dincolo de o limită pe care el o poate tolera

- alergare lejeră înseamnă ceva mai mult de viteza melcului atlet - acuma, serios, este o alergare extrem de lentă, care pune puțină presiune pe săracul corp gras - cel mai simplu este să încerci să alergi cât poți tu de încet - asta este alergare lejeră! ai să ai timp după ce termini această schemă să alergi mai repede dacă dorești, dar for now, nu viteza este scopul tău

- plimbare cu pas alert este o plimbare (nu alergare lentă, ci plimbare!) cu pas mai rapid decât cea lejeră - din nou, trebuie să fii în stare să ai o conversație coerentă, nu să îți pierzi complet suflul

- e bine să alegi un drum lăturalnic, asfaltat și fără gropi, fără mașini, oameni sau câini - adicătelea să fii liniștit și să te poți concentra la ceea ce faci - să îți păstrezi viteza redusă și să ai timpul și respirația sub control

- încălțămintea și îmbrăcămintea sunt foarte importante - adidași e cel mai bine (nu șlapi, nu pantofi incomozi sau fără talpă bună care să atenueze impactul - dacă poți să mergi la un magazin de sport și să îți cumperi adidași pentru alergare, și mai bine, că doar sunt gleznele și genunchii tăi și sărăcii au de tras destul și așa destul de mult din cauza greutății în exces) - cât despre haine, bumbac e cel mai bine, nu plastic, ca să fie îți ofere comfort termic

- de asemenea, vremea - nici vorbă de alergat când e prea cald afară fiindcă ar pune presiune și mai mare pe săraca inimă

- și bineînțeles alimentația - dar aici am să revin cu mai multe informații altădată

- schema poate fi folosită și de cei care doresc să înceapă să alerge dar nu au condiție fizică

Bietul Dan

Untitled, originally uploaded by serni.

Citesc de o vreme cum prietenul nostru de o viață, Dan, se luptă cu kilogramele.
Dacă nu aș fi fost și eu acolo!
Dar am fost și norocul meu e că am scăpat din lagăr. Când zic lagăr, nu mă refer la România, ci la Închisoarea Kilogramelor. Au și ultima generație de aparate de tortură acolo, să nu vă vină a crede, boieri dumneavoastră care nu ați suferit vreodată de obezitate emoțională.

Plănuiam de mai demult să adun la un singur loc virtual experiențele mele de pe plaiuri olandeze cu cele culinare și acum e momentul potrivit.

În plus, pentru bietul Dan, am să mai scriu și ce am mai învățat eu de prin țara cașcavalului, ca să îi fac viața mai ușoară. Că altfel, cu creierul nămoloșit de lipsa de nutrienți, cum să mai scrie, săracul, și noi să ne bucurăm de munca lui?

În ţara ceţurilor

a touch of mist, originally uploaded by serni.

Am avut întotdeauna o slabiciune pentru ceaţă..
Întâi, că mă dor încheieturile de la vreme şi nu am cum să fac abstracţie (cel puţin în Olanda) de umiditatea aerului.
Şi doi, e magic! Nu numai ca fotograf vorbesc aici, ci ca tot muritorul de rând extaziat în faţa minunilor create de Mama Natură.
Aşa a fost dimineaţa aceea de martie când ceaţa tocmai se ridica precum un şarpe gigantic, întinzându-se peste câmpuri şi case.
Frumos, nu?

running free...

running free..., originally uploaded by serni.

Ati auzit despre povestea cailor sălbatici din pădurea Letea?
Mi s-a strâns pielea pe spinare și îmi vine să dau cu monitorul de pământ deși săracul nu are nici o vină.
Dacă nu ați auzit vă spun pe scurt: caii sălbatici din pădurea Letea sunt trimiși la moarte. Chiar acum, după cum se pare dacă citești Facebook care abundă de mesajele disperate de interceptare a camionului în care se află tranșa de cai care urmează să fie sacrificată.
Tot Facebook e plin și de petițiile către președinte și mai știu eu ce personaj de pe la prefectura Tulcea cărora oricum nu le pasă - că dacă le-ar fi păsat ar fi făcut ceva până acum..
Nu vreau să mă plâng că sunt româncă, încă nu am ajuns așa de rău, dar îmi crapă obrazul de rușine de nesimțirea cu care autoritățile tratează îm continuare cetățenii români.
Cât despre natură, păduri și cai uciși nemilos, ce să mai vorbim?

bucurat de ploaie

rain, originally uploaded by serni.

Nu aș fi crezut că am să ajung să mă mai bucur vreodată de ploaie - cel puțin cât sunt în Olanda.
Au fost ani în care a plouat atât de mult încât aveam ciuperci (necultivate!) în grădină..
Ei, acum e secetă. A fost, mai bine zis, fiindcă de azi a început să plouă. Și se mai anunță ploaie și următoarele zile așa că ne-am luat de o grijă cu udatul grădinii în fiecare seară.
Chiar uitasem cum e să te bucuri de sunetul ploii pe geam și de mirosul proaspăt de pământ udat.

La Mulți Ani, dragă Pământule!

Earth day today - Happy Birthday, Earth!, originally uploaded by serni.

Nu știm cu siguranță dacă e chiar astăzi dar e mai bine să îl sărbătorim oricum fiindcă datorită lui suntem în viață.
Săracului Pământ i-au tăiat pădurile.
Mă întreb dacă va veni o zi când le vom replanta, când aerul va mirosi iar a verde și în loc să te duci la mall să faci cumpărături (inutile de cele mai multe ori) să tragi o fugă în pădure pentru niscaiva oxigen și liniște sufletească.
Verdele să trăiască!

plimbare în liniște

stiltewandeling, originally uploaded by serni.

Rar vezi așa frumusețe de pădure.
Am avut noroc.
Am prins chiciură, nu ninsese încă, frunzele roșii căzute la pământ erau încă pline de culoare și mai era și un pic de soare, ca să adauge căldură.

A, și încă un detaliu important: nu era nimeni altcineva decât mine. Liniște și pace. Ceea ce doresc tuturor.

Twente versus Groningen (nu despre fotbal!)

winter horse, originally uploaded by serni.

Pentru un ochi neavizat diferențele între Twente, provincie în partea de est a Olandei, și Groningen, provincie în partea de nord a Olandei, sunt greu de remarcat.
Pentru cineva care a trăit ceva timp în Olanda și s-a obișnuit cu peisajul mai degrabă monoton (mai ales dacă vii dintr-o țară cu relief foarte variat precum România) diferențele sunt Remarcabile. Da, cu R mare.

Fotografia cu pădurea în ceață și caii este făcută în Twente.
Un român ar zice că e o bucată de codru și un cal, ce mare scofală.
Ei, uite că aici e!
Astfel de imagine nu poți fotografia în Groningen.
Groningen este mult mai plat (în Twente sunt ceva începuturi de dealuri, că nu le pot numi chiar dealuri..), mai arid și plin de diguri și poldere. Sunt păduri, dar nu așa dese. Mai mult pâlcuri de pădure, le-aș zice.

În Twente, care e cea mai „verde” parte a Olandei, sunt foarte mulți crescători de cai - cai de rasă care se vând cu sute de mii de euro bucata peste oceane - iar caii sunt foarte frecvenți în peisaj.
În Groningen sunt mai multe oi, că deh, iarba e cam uscățivă din cauza sării și a fostelor mlaștini.

Hai să pun și o imagine cu Groningen acum, ca să exemplific ceea ce am spus în cuvinte până acum.
A, încă ceva, Twente este mai cețos. Groningen mai luminos (când iese soarele..).

pastoral by serni, on Flickr

sepii expirate

it snowed again, originally uploaded by serni.

Cum ziceam și mai acum câteva luni, am dat în damblaua fotografiei instant.
Mi-am mai cumpărat o cameră, că, deh, nu aveam destule. Un Polaroid 100 EE.
Nu trageți aer în piept prea tare, că e la mâna a doua, cred că mai veche decât mine, și m-a costat 15 eurași. He! Fain, nu?

Cât despre film, și aici e norocul, încă se mai fabrică de către Fuji și mai sunt ceva cutii rătăcite de filme expirate făcute original de Paul Giambarba pentru Polaroid și care acum sunt vândute de către prietenii noștri de la Proiectul Imposibil din Enschede.

Cum azi noapte a mai tras o ninsoare, dimineața asta mi-am luat la subsuoară camera cea nouă/veche și umbrela cea albă - just in case că se pornește să plouă - și am reușit să fac două fotografii faine cu Polaroidul 100 EE Special de se numește și film Giambarba expirat, 100 Sepia, cu ISO 1600.

Acum nu mai e zăpadă, s-a topit deja, și mi-am încărcat camera deja cu un film cu ISO mai mic în speranța că se mai luminează afară.

Weekend fain!

Îmi lipsește naturel-ul

trees in Ter Apel, originally uploaded by serni.

Printre multele lucruri care îmi lipsesc din România sunt pădurile.
Mai exact mirosul lor. Mirosul acela crud verde cu arome de rășini.
Aici nu îl am.
Pădurile olandeze sunt bine organizate, și chiar arată frumos, iar potecile și traseele special amenajate fac plimbarea o plăcere, dar mie îmi lipsește mirosul de pădure românească.
Aici până și brazii de Crăciun nu miros a „brad”.
Olandezii s-au gândit și la asta și au creat spray-uri cu miros de brad – să te ferească sfântul să dai banii pe el, că miroase a brad cum miroase delicat pipi-ul de motan necastrat – ca să creeze atmosferă...
Oamenii de aici nu sunt așa de habotnici când vine vorba de produse de seră versus cele naturale (deși parcă de vreo câțiva ani văd un trend către produsele de grădină și chiar crearea unei mici grădini proprii unde să pui ceva castraveți și verze) și eu zic că e așa din cauza solului și a vremii.
Solul – este nisipos. E bun pentru cartofi și alte rădăcinoase, dar cam atât. Dacă vrei sol bun te duci și cumperi cu sacul de la magazin! (iar, mă gândesc ce fericiți ar trebui să fim noi românii cu cernoziomul gratis de la natură).
Cât despre vreme, din cauza lipsei de soare și a ploii în cantități uriașe, nu ai nici o șansă să obții o roșie adevărată - știți voi roșiile acelea uriașe, inimă-de-bou de le zice, dulci și gustoase, de la Tecuci? Roșiile de aici sunt o palidă imitație – dinozaur cu gușter, dacă vreți să comparați ca mărime, iar ca gust nu știu, fiindcă nu m-a tentat niciodată să mănânc șopârle – până și olandezul de rând le numește „bombe cu apă” din cauza lipsei de gust. O roșie de seră olandeză e doar o formă roșiatică cu un lichid insipid înăuntru.
Revenind la păduri.
De fapt, ce vreau să spun, este această diferență enormă între natural și artificial pe care o văd și o simt și o gust fiindcă vin dintr-o țară unde „naturalul” este viața de zi cu zi.
Spre deosebire de noi, românii, care ne lăfăim și distrugem fără milă natura dată, olandezii au fost nevoiți să își creeze lumea lor pe un sol sărac și cu o vreme sinistră în marea majoritate a anului.
Au reușit într-o oarecare măsură, fiindcă există o aparență de „natural”, doar că, pentru cel ce a mirosit o pădure adevărată și a gustat o roșie adevărată, diferența este sesizabilă și până una alta de neînlocuit.

Opinci impermeabile

Aa with frost, originally uploaded by serni.

Aș avea nevoie de o pereche de opinci impermeabile, vreau să spun, fiindcă aici este apă peste tot. Canale mai mari, canale mai mici și râulețe și pârâiașe și canale pentru irigație sau navigație, totul aici este legat de apă.
Apa face parte din cultura olandezului și chiar dacă acum nu mai sunt așa de populare ca pe vremuri îmbăiatul sau săritul în canale sau râuri (pe motive de poluare, bineînțeles) ei sunt în continuare legați emoțional de H2O.
Am avut norocul iarna asta să prind câteva zile cu promoroacă și copaci albi reflectați în canalele încă neînghețate – o frumusețe.

Gri de Olanda

zomer, originally uploaded by serni.

Nu remarci pânã ce nu trãieşti aici mai mult de câţiva ani – un cer cenuşiu ca un pled vechi mucegãit şi ros de şoareci atârnat deasupra Pãmântului.

Venitã proaspãt din însorita Românie nu pricepeam de ce se vãita marea majoritate a populaţiei olandeze de vreme rea, când, pe standarde româneşti, era o vreme bacovianã.
În plus, manie naţionalã : ˶cum e vremea̋ (rãspunsul este în general : vreme rea, by the way) concretizatã în ştiri despre vreme, la radio şi televizor, la fiecare orã şi website-uri de mare succes care aratã circulaţia norilor peste Olanda.

Dupã ceva ani de gri de Olanda, înţeleg.
M-am mai şi documentat între timp şi am aflat cã noi, pãmântenii, avem nevoie de o cantitate x de soare cu care ne creãm vitamina D.
Dar nu e numai atât, calciul şi vitamina D, este vorba şi despre cum funcţioneazã creierul uman lipsit de cantitatea de soare cu pricina. Vã spun eu, funcţioneazã mai prost. Şi asta constatat nu numai pe creierul propriu dar şi pe creierele majoritãţii oamenilor de alte naţionalitãţi care trãiesc în Olanda şi care suferã de lipsa de soare.
Funcţionarea mai proastã se vede şi în lipsa de umor a populaţiei locale cât şi în cantitãţile de alcool bãute, pastilele anti-depresie vândute precum şi orele petrecute la psihiatru (cã deh, cam orice olandez care se respectã se duce mãcar când şi când sã mai stea la o tacla cu psihiatrul sau psihologul – depinde de cât de gravã e problema).

Pledul gri e prezent cam 80% din timpul zilei. Sunt perioade (cu noroc) când bate vântul şi pledul dispare înlocuit de nori albi pufoşi plutitori – dar sunt tare scurte.
Exemplu: azi este 1 februarie 2011. În ultima lunã cred cã am vãzut, pus cap la cap, nu mai mult de jumãtate de orã de soare. În total. Într-o lunã. Şi asta e ceva normal aici.
Nu sunt depresivã (încã ?) dar îmi lipseşte soarele din ce în ce mai mult.
Visez la o casã pe malul Mediteranei într-o zonã nu prea turisticã. Sã trãiesc acolo, adicãtelea.
Mi-aş fi dorit sã pot visa la o casã similarã pe litoralul românesc dar îmi vin în minte tarabe cu cârnaţi şi chioşcuri cu manele la maxim aşa cã îmi trece.
Nu vine, nu vine încã, primãvara, dar nici aşa departe nu e.

Iarnã româneascã

Aa in winter, originally uploaded by serni.

Unul din lucrurile care îmi lipsea aici în Olanda era o iarnã adevãratã. O iarnã aşa cum avem noi în România de obicei: cu mormane de zãpezi şi aer curat care îţi curãţã plãmânii şi îţi îngheaţã smalţul dinţilor.

Aici în Olanda, vremea este de cele mai multe ori asemenea cu ea însãşi – primãvarã, varã, toamnã, iarnã, nu prea conteazã, e de cele mai multe ori, în ordinea asta:
- umedã
- înabuşitoare
- anchilozantã de oase
- fãrã mirosuri specifice
Aţi priceput ideea, sper.

Sunt şi niscaiva avantaje, cel puţin din punct de vedere al fotografiei (unde am eu interes), cu nori pufoşi plutitori, sau, mai negri, de furtunã – un cer rar plicticos – şi o luminã filtratã prin umiditatea prezentã în aer care dã acea “luminã olandezã” de o vedeţi prin tablourile marilor maeştri pictori din Ţãrile de Jos.

Ei, anul ãsta s-au inversat lucrurile. Cel puţin pânã acum, din ce mi-au spus prietenii mei români cu care ţin legãtura, vremea a fost pe dos : în România erau 20 de grade şi noi aici tremuram la -10.
Trecând peste frig, cu care sunt obişnuitã, m-am bucurat de zãpadã.

Şi am primit şi un bonus : chiciurã ! Datoritã umezelii constante din aer, în special de-a lungul canalelor şi râurilor, chiciura a fost prezentã mai mult de o lunã pe copaci! Iar în combinaţie cu roşiaticul solului nisipos a dat rezultate fotografice grozave.

Credeţi voi cã mai era vreun bezmetic de olandez pe afarã cu aparatul de fotografiat, duminicã la ora 8 dimineaţa, când îngheţau în cuib ouãle de cioarã ? Nope. Numai eu.
Dar mi-am clãtit ochii şi mi-am umplut cardurile cu fotografii unicat, cã cine ştie când mai avem aşa o vreme pe aici..

o joacã de copii

soldier, originally uploaded by serni.

Un alt avantaj al fotografiei instant este cã poţi sã exfoliezi fotografia proaspãt ieşitã din camerã şi sã te joci cu pelicula de film.
În cazul fotografiei de mai sus m-am jucat cu un pix şi am mutat filmul cum am dorit – reacţia chimicã dureazã ceva zile dar când este abia ieşitã din camerã pelicula este foarte uşor de manevrat – pânã am ajuns la rezultatul pe care îl vedeţi.
Şi rãspunsul este : Da, dau când şi când în mintea copiilor – mã ţine tânãrã..

Proiect Imposibil posibil

Am dat în damblaua fotografiei instant.
Nu e chiar de ieri de azi ci de vreo câţiva ani, dar acum se agraveazã – am 3 camere instant şi o aştept şi pe a patra sã vinã.
E tot cumva mulţumitã olandezilor care au reinventat fotografia instant. Sã vã spun povestea, pe scurt, fiindcã este un model de gândire şi acţiune.

Cine a auzit de Enschede ?
Nimeni, sigur, sau numai vreo câţiva oameni din România.
Enschede este un oraş de 180.000 locuitori situat în estul Olandei la graniţa cu Germania. Nu este remarcabil prin mai nimic decât o explozie a unei fabrici de artificii care a devastat centrul oraşului acum vreo 7 ani şi apoi prin prezenţa Universitãţii Twente care dã viaţã oraşului.
Mai este încã un lucru remarcabil despre acest oraş : aici s-a nãscut pentru a doua oarã fotografia instant.
O clãdire gri pãtrãţoasã, aproape comunistã în design, situatã în centrul oraşului Enschede, este fostul sediu al companiei Polaroid, ultimul loc din lume unde se produceau filmele instant.
Compania Polaroid, odatã cu triumful fotografiei digitale, şi pierzând bani frumoşi producând filme instant, decide sã închidã fabrica şi sã concedieze toţi lucrãtorii. Asta acum vreo 2-3 ani.
Un grup de foşti angajaţi decid cã este o idee foarte proastã sã închizi aşa o fabricã şi sã arunci pe fereastrã utilaje de sute de mii de euro, plus sã renunţi la o bazã de date de clienţi rãspândiţi în toatã lumea.
Din cauza patentului trebuiau sã gãseascã o nouã soluţie de producţie a filmului instant. Restul obstacolelor pe care le aveau în cale (cumva tipic pentru olandezi – vezi cum 1/3 din teritoriul Olandei este scos de sub ape şi solul pe mai mult de jumãtate din ţarã este utilizabil datoritã faptului cã apa se pompeazã zi şi noapte, altfel jumãtate din Olanda ar fi o mlaştinã aşa cum era acum câteva sute de ani) îi fac sã îşi denumesc compania "The Impossible Project".
Negociazã cu Polaroid sã închirieze utilajele şi spaţiul, tehnicienii se apucã de lucru şi este angajatã o companie pentru marketing, şi pornesc la drum.
Dragi tovarãşi, nu le-a fost uşor, dar au reuşit. Acum mai puţin de un an au produs primul lor film instant şi curând vor porni producţia de masã.
Cine are o camerã instant ştie cã singurul film care putea fi cumpãrat pânã de curând era gata expirat – dacã aveţi pe undeva o cutie de film Polaroid şi vã uitaţi pe cutie e probabil produsã în Enschede în 2003 sau 2004 – dar, din fericire, şi cu ajutorul olandezilor perseverenţi, acum existã şi film nou.
Interesantã poveste, nu ? Mã face sã mã gândesc ce risipã de resurse facem şi am fãcut noi românii. Poate acesta este motivul – când ai din belşug nu îţi baţi capul sã faci economii sau sã fii eficient – şi acum a venit momentul sã învãţãm de la cei care au fost în situaţii similare şi s-au descurcat surprinzãtor de bine.

Plimbãri olandeze

Olandezii ãştia nu prea au trotuare şi nici nu sunt obişnuiţi sã meargã pe jos.

În România e perfect normal sã pleci cu o orã mai devreme de acasã pentru ca sã ajungi undeva mergând pe jos. În Olanda nici vorbã, e considerat timp pierdut sau cheltuit ineficient – câte poţi face într-o orã, nu ? Parcã aşa, un pic, în ultima vreme, am început sã vãd mai multã lume mergând pe jos. Doar mã întreb, dacã ei, ca şi mine, încep sã bombãne la adresa primãriei care nu a prevãzut trotuare peste tot şi care te forţeazã pe anumite porţiuni sã mergi pe carosabil cu maşinile trecând precaut pe lângã tine.

Dar este şi o parte bunã la toatã afacerea asta: traseele amenajate pentru plimbare.

Cum face olandezul: nu umblã pe jos de acasã la servici (asta în cazul fericit în care poate face asta fiindcã lucreazã în acelaşi oraş unde locuieşte) dar îşi plãnuieşte plimbãri.
Sunt suficiente website-uri unde gãseşti trasee în orice regiune a Olandei şi poţi cu mare uşurinţã sã îţi programezi o plimbare. E posibil sã faci selecţie în funcţie de timp (plimbare de 1 orã sau de 4 ore) sau de distanţã (1, 2, 5, 9, 12 km) şi ai inclusiv o galerie de fotografii sã vezi de dinainte traseul şi sã te decizi dacã îţi place.

Internetul e ultima gãselniţã, dar de multã vreme existã mici birouri de informare în toatã Olanda. Dacã e un sat cât de mic, 5000 de oameni sã zicem, şi au mãcar o bucatã de pãdure sau un punct de atracţie turistic, este sigur şi un mic birou unde poţi studia traseele din zonã, lua pliante sau cumpãra mici suveniruri sau cãrţi apropiate ca subiect cu atracţia respectivã.
Şi chiar dacã nu e vreo mãnãstire veche, sau vreun menhir, dar tot e o bucãţicã de pãdure, este sigur amenajatã pentru plimbare. Fotografia de mai sus este fãcutã în satul unde trãim noi, în pãdurea din centru, aproape de mãnãstirea din secolul XIII care a supravieţuit pânã în zilele noastre.

Revenind la trotuare: îmi lipsesc câteodata când e sã merg pe undeva dar sunt bucuroasã sã am pãdurile aproape şi poteci amenajate. M-am adaptat, adicãtelea. Merg cu maşina sau bicicleta când am treburi şi “îmi plãnuiesc” plimbãrile zilnice. Deh.

Cârtiţe uriaşe olandeze

Când începi sã trãieşti în Olanda venit dintr-o ţarã a dealurilor şi munţilor, cum e România, peisajul pare îngrozitor de plicticos. Plat. Foarte plat. Nemaivãzut de plat.

Dupã o vreme încep sã îţi lipseascã şi cele mai mici variaţii în peisaj şi e distractiv sã îi auzi pe olandezi spunând “munte” unei movile mai rãsãrite şi explicând cã “este din perioada glaciarã şi atât de vechi încât e tocit complet, dar este totuşi un munte” la care eu replic de obicei cu ideea unor cârtiţe olandeze uriaşe care trãiesc pe aici şi care lasã ocazional urme sub formã de “dealuri” pe care localnicii le numesc “munţi”; dar nimeni nu este încântat de aceastã teorie şi rãmân la ridicola denumire de “munte” pentru aceste movile.

Exact când eşti aproape plictisit de moarte începi sã remarci lucrurile mici.
Grupuri mici de copaci.
Copaci mai graşi sau mai înalţi profilându-se singuratici pe un cer cu nori alergatori.
Un gard viu aici.
10 tufişuri strânse unele în altele mai încolo.
O creangã mare de-a curmezişul la marginea pãdurii.
Şi tot aşa.

Şi apoi realizezi cã nu este nimic lãsat la voia întâmplãrii fiindcã dacã le-ai lãsa, aşa ca în România unde, spre norocul nostru, natura este principalul arhitect, nu ar avea nici un Dumnezeu. Artistic vorbind.
Aici în Olanda existã meseria de “arhitect de peisaj”. Studiezi 5 ani la universitate cum sã conlucrezi cu natura astfel încât sã creezi un peisaj plãcut ochiului.



Şi acum dacã mã gândesc la peisaje plate cu adevãrat plicticoase, un bun exemplu este Ungaria. Acolo meseria asta de arhitect de peisaje nu cred cã existã. Ultima datã când am traversat Ungaria cu maşina era sã adormim la volan. Plat. Super plat. Adormitor de plat.

Sorcova vesela

Cu amintirea celor 2 oliebollen şi a mãrului în aluat mâncate asearã pe post de cinã de Anul Nou, m-am trezit în aceastã minunatã zi de 1 ianuarie 2011 cu gândul la România şi la diferenţele permanente dintre olandezi şi români şi am decis sã încep acest blog pe care îl aveam de ceva timp în minte.

Vorbind de oliebollen, gogoşile olandeze, bombe rotunde şi îndesate cam de 5-7 cm în diametru din aluat cu stafide şi prãjite în baie de ulei (nici vorbã de gogoaşa româneascã uşoarã şi goalã pe dinãuntru!), acestea sunt simbolul unei prime diferenţe între cele douã naţii pomenite.

Am venit în contact cu acest obicei olandez în a doua lunã de când eram în Olanda.
Deci, ora 9 în seara de Anul Nou, îmbrãcatã frumos, nemâncatã de dimineaţã, cu stomacul ghiorãind de foame - fiindcã, şi eu, ca tot românul, eram obişnuitã cu mesele copioase de Anul Nou gãtite de mama sau de tante Rodica, cu 10-12 feluri de mâncare unde începi la ora 8 seara cu ouã umplute şi ciuperci cu maionezã şi termini, dacã mai trãieşti, pe la 4 dimineaţa, cu tort de ciocolatã şi îngheţatã cu salatã de fructe - am coborât într-un nor olfactiv Chanel şi i-am gãsit pe toţi olandezii prezenţi stând în jurul mesei, bând bere şi crãnţãnind un fel de aperitive cumpãrate de gata de la supermarket.

Ãsta era al doilea semn care ar fi trebuit sã îmi dea de gândit dar l-am alungat ca pe o muscã enervantã.
Primul semn fusese faptul cã toţi cei prezenţi erau îmbrãcaţi în blugi, încãlţaţi cu botine şi purtau clasica fleece jacket de fiecare zi - numai eu aveam pantofi cu tocuri, rochie neagrã de searã şi perle la gât. Mda.
Mi-am zis cã e normal sã fie diferenţe majore, cã deh, unde e România pe hartã şi unde e Olanda.

Pe aproape de miezul nopţii mã luase cu ameţeli din cauza glicemiei scãzute şi masa ramânea garnisitã doar cu sticle goale de bere şi coji de alune. Mã întrebam unde e masa de Anul Nou şi mi-am zis cã probabil vine dupa miezul nopţii. Olandezii ãştia sunt mai fit decât noi şi îşi permit sã înceapã sã mãnânce dupã miezul nopţii.

Ora 1 noaptea şi eu dârdâi afarã în frig, în mânã cu un pahar de şampanie din care nu îndrãznesc sã beau prea mult fiindcã nu am mâncat de aproape 12 ore şi mi-e cã ameţesc, admirând focurile de artificii împreunã cu cei din casã plus vecinii şi restul cartierului care a ieşit în stradã ca şi noi în tradiţionalul stil olandez.
Am fãcut conversaţie de doi lei despre vreme şi România cu prietenul temporar al vecinei din stânga şi dupã ce norii de fum înecãcios de la artificii s-au mai rãrit iar picioarele nu mi le mai simţeam de frig în pantofii de piele întoarsã cu toc înalt, am intrat în casã.

Gata, mi-am zis eu, acum umeazã sã punem masa de Anul Nou.
Pe masa de lemn negeluit trona un platou cu gogoşi iar lângã ea un tub cu zahãr pudrã. Şi un teanc de farfurii mici. Olandezii s-au repezit la gogoşi şi au început sã le mãnânce cu mâna, sporovãind în continuare, aşezaţi care pe unde s-au nimerit.

Am luat o pauzã de gândire şi am întrebat pe cel mai la îndemânã personaj dacã acesta este un obicei olandez şi am primit rãspunsul: da.
Nu tu masã de Anul Nou, nu tu stat la masã cu prietenii şi familia, spus poveşti şi râs pe sãturate. Mãnânci acasa la ora 6 seara ce ai prin frigider şi apoi dacã trebuie sã te duci la pãrinţi, fraţi, sau unde eşti invitat, eşti tratat cu una sau douã gogoşi, ceva bere şi un pahar de şampanie dupã miezul nopţii, dupã care te duci acasã pe la 2 noaptea şi te culci. Şi gata.

Nu am luat nici o gogoaşã, abia reuşisem sã dau jos nişte kilograme şi nu voiam sã înlocuiesc douã dintre ele în numai o noapte, aşa cã am atacat un platou cu fructe pus departe de ochii lumii undeva pe un dulap. Mi-am potolit foamea şi mi-am zis cã dacã e sã fie anul dupã cum e prima noapte, nu va fi unul prea prosper sau prea vesel. Şi aşa a şi fost. Dar despre olandezii cei economi şi sobrietatea lor altã datã.

La Mulţi Ani!